Protecție anticorozivă și mecanică, sisteme EPC-S cu rășini epoxi
Protecția anticorozivă și mecanică la subtraversări este pentru firul conductei, pentru conductele de supraveghere și pentru tuburile de protecție.
Sistemele de izolare pe bază de compozit epoxidic și benzi de ranforsare au fost create pentru a răspunde unor agenți extrem de agresivi (exemplu terenurile stâncoase, terenuri în pantă combinate cu alunecări de teren) sau unor utilizari speciale cum ar fi conducte amplasate prin tragere fortata in tuneluri realizate prin foraj orizontal (subtraversari de cursuri de apa, sosele, cai ferate) sau conducte lestate.
Compozitul epoxidic conferă acestor sisteme de izolare o rezistență chimică foarte mare, rezistență mecanică excelentă, specifică rășinilor epoxidice ranforsate și proprietăți dielectrice foarte bune.

Sistemele de izolare pe bază de compozit epoxidic și benzi de ranforsare au fost create pentru a răspunde unor agenți extrem de agresivi (exemplu terenurile stâncoase, terenuri în pantă combinate cu alunecări de teren) sau unor utilizari speciale cum ar fi conducte amplasate prin tragere fortata in tuneluri realizate prin foraj orizontal (subtraversari de cursuri de apa, sosele, cai ferate) sau conducte lestate.
Compozitul epoxidic conferă acestor sisteme de izolare o rezistență chimică foarte mare, rezistență mecanică excelentă, specifică rășinilor epoxidice ranforsate și proprietăți dielectrice foarte bune.
Benzile de ranforsare sunt realizate din țesatură de fibră de sticlă (sisteme de izolare EPC-S).
Datorită aderenței extrordinare la oțel aceste sisteme sunt adecvate și pentru reparația unor rezervoare de stocare si conducte fisurate.

Domenii de aplicare
- Protecție anticorozivă a conductelor metalice amplasate sub tencuială sau a rezervoarelor ingropate, a coturilor, flanșelor sau oricărui corp cu geometrie neregulată.
- Protecție anticorozivă și protecție mecanică a conductelor metalice îngropate.
- Strat de protecție mecanică suplimentară a țevilor preizolate cu benzi aplicabile la rece sau cu polietilenă extrudată în condițiile in care aceste conducte preizolate nu satisfac condițiile foarte dure de solicitare (ex. tragere forțată în tunele de foraj orizontal).
Structură Sistem EPC-S
Sistemele EPC – S sunt realizate dintr-un prim strat de primer epoxidic bicomponent și straturi altermative din țesatură de fibră de sticlă tratată cu un compozit epoxidic.
După aplicare, multiplele straturi fuzionează împreună rezultând o izolație cu proprietăți superioare anticorozive, aderență ridicată și integritate mecanică extraordinară ceea ce îi conferă conductei astfel izolate, o protecție de lungă durată.
Structurile de sistem sunt determinate atât de diametrul conductei cât și de clasa de agresivitate a solului.
Principalele caracteristici ale sistemelor EPC-S determinate în conformitate cu SR EN 10289
Denumire caracteristică | UM | Cod sistem | Valoare |
Aderență la oțel (metoda prin tracțiune) | Kgf/ cm2 | EPC – S | ≥ 50 |
Tensiune de încercare | KV | EPC – S | > 35 |
Rezistență la penetrare | mm | EPC – S | 0.15 ÷ 0.20.1 ÷ 0.15 |
Desprindere catodică* | mm | EPC – S | 1.91 |
*În buletinul de încercari efectuat de catre Catedra de Electrochimie din cadrul Univ. Politehnica Bucuresti la testul de desprindere catodică se mentionează:
În urma testării, sistemul de izolare EPC-S s-a comportat în mod excepţional, diametrul echivalent al desprinderii catodice fiind de numai 0,91 mm, cu mult sub limita pentru cea mai bună clasă din standard, clasa A, limita de 12,7 mm.
Grund Anticoroziv Epoxidic Bicomponent
Grundul anticoroziv epoxidic bicomponent este un produs peliculogen de protecție anticorozivă, reticulabil cu oligomeri poliamido aminici.
Componenta A conține rășini epoxidice, sarje cu foarte mare stabilitate chimică, compatibile cu rașină epoxidică, bioxid de titan, agenți tixotropici și coloranți după caz.
Componenta B este întăritorul realizat din oligomeri poliamido – aminici, aditivi și pigmenți.
Grundul bicomponent este realizat în concordanță cu standardele SR EN 10289:2002.
Domenii de aplicare
În situația în care mediul de transport ridică anumite condiții deosebite de coroziune (ape reziduale, medii acide sau alcaline, petrol etc.) conductele se protejează pe interior cu un grund anticoroziv epoxidic bicomponent).
Caracteristici tehnice
- Tip liant: epoxi – poliamidic
- Tip produs: bicomponent – amestec bază: intaritor 2:1 – 4:1
- Solid % de volum: min. 100%
- Timp de depozitare în ambalaj închis ermetic: 12 luni
- Uscare la 20oC și 65% higrometrie – peliculă udă: 100 microni
Uscare la suprafață | Uscare în profunzime | Reticulare totală |
12 h | 24h | 7 zile |
Timpii de uscare sunt prelungiți de modificarea temperaturii peliculei. Lipsa de aer sau o slabă circulație a aerului, umiditatea excesivă, interferă cu uscarea și produc îngreunarea uscării și posibile deteriorări ale performanțelor peliculei.
Uscare în funcție de temperatura suportului – pelicula udă de 100 microni.
Temperatura suportului | Uscare la suprafață | Uscare în profunzime | Reticulare totală |
5oC | 16h | 36h | 14 zile |
10oC | 12h | 24h | 14 zile |
15oC | 8h | 16h | 14 zile |
23oC | 6h | 12h | 7 zile |
35oC | 4h | 8h | 7 zile |
Produsul nu se solicită înainte de reticularea sa completă. După aceasta și mai ales în cazul conductelor pentru transportul apei potabile, se umplu de două ori cu apă dulce și se lasă de fiecare dată cate 24 de ore, după care se face o clătire cu jet de apă.
Punerea în operă:
- Temperatură mediu: 5 – 30 oC
- Umiditatea relativă mediu: max. 65%
- Temperatură suport: 15 – 40 oC
- Temperatură produs: min. 15 oC
În cazul aplicării la temperaturi sub 5oC și higrometrii peste 65%, valorile timpului de uscare și de reacoperire se măresc de 2/3 ori (în funcție de temperatura efectivă).
Pentru reticulare completă sunt necesare temperaturi de peste 15oC.
Pregatirea suportului
Este obligatorie degresarea și sablarea. Aplicarea grundului este obligatoriu a se face în maxim 4 ore de la sablare.
Pregătirea produsului
- Înaintea deschiderii ambalajului se șterg urmele de apă, ulei sau alte impurități pentru prevenirea contaminării produsului.
- Se conditionează la 15 – 30oC.
- Se îndepartează eventualele coji formate la suprafață.
- Se omogenizează conținutul în vederea redispersării perfecte a eventualului sediment folosind un amestecator mecanic adecvat.
- Se combină și se amestecă, cu atentie, cele două componente respectând cu strictețe rapoartele gravimetrice indicate în buletinul de analiză ce însoțește fiecare lot. Rapoartele de amestec trebuie menținute cât mai precis posibil, altfel reacțiile chimice sunt modificate și duc la duritate necorespunzătoare, peliculă necorespunzătoare, rezistențe slabe la intemperii și agenți chimici.
Se recomandă cântărirea și nu dozarea volumetrică, deoarece aceasta dă erori, având în vedere densitățile variabile ale componenților din diverse livrări. După omogenizarea mecanică perfectă amestecul celor doi componenți se menține un timp de prereacție de 10 minute la 23±2oC, perioadă care se va respecta obligatoriu înainte de diluare. Amestecul are o durată de limită de utilizare (viabilitate pot life) de maxim 1 oră la 20oC.
Se va prepara numai cantitatea posibil de utilizat în perioada de viabilitate a amestecului. Perioada de viabilitate a amestecului scade cu creșterea temperaturii și mărirea cantității de amestec, ca urmare a accelerării reacțiilor chimice datorită temperaturii degajate în urma reactiei epoxi poliamidice.
- Grosime film umed pe strat: 100 microni
- Grosime film uscat pe strat: 100 microni
Protecție mecanică cu benzi cu reticulare UV în situ
Protecția mecanică cu benzi cu reticulare UV oferă o soluție eficientă pentru a proteja suprafețele expuse la uzură și deteriorare. Aceste benzi sunt concepute pentru a rezista în fața impactului mecanic, protejând astfel suprafețele de zgârieturi, lovituri sau deteriorări. Rezistența lor la abraziune și tracțiune asigură o barieră durabilă împotriva ruperii sau fisurării. De asemenea, protecția mecanică cu benzi cu reticulare UV oferă rezistență la coroziune, temperaturi extreme și radiații UV. Aceste benzi sunt ușor de aplicat și se pot adapta la diverse suprafețe și forme.

Protecții mecanice suplimentare
Pentru sol stâncos: cauciuc sau folii speciale din HDPE/PP.
Protecțiile mecanice suplimentare, cum ar fi utilizarea cauciucului sau foliilor speciale din HDPE/PP, sunt soluții ideale pentru a proteja solul stâncos în diferite medii și aplicații. Prin utilizarea cauciucului rezistent la impact sau a foliilor din HDPE/PP, se creează o barieră eficientă împotriva zgârieturilor, fisurilor sau altor deteriorări cauzate de roci aspre sau obiecte dure. Aceste protecții suplimentare oferă rezistență la abraziune și rezistență mecanică superioară, prevenind eroziunea solului și menținând integritatea suprafeței. Ele sunt durabile, ușor de instalat și pot fi adaptate la diverse configurații și forme ale solului stâncos. Utilizarea acestor protecții mecanice suplimentare contribuie la prelungirea duratei de viață a solului și la menținerea stabilității terenului.

Protecție anticorozivă și mecanică a tuburilor
Echipa noastră de experți oferă soluții personalizate și inovatoare pentru a preveni coroziunea și a asigura durabilitatea tuburilor industriale. Utilizăm tehnologii avansate și materiale de calitate superioară, cum ar fi învelișuri speciale, vopsele și straturi protectoare, pentru a oferi o barieră eficientă împotriva factorilor de coroziune. Produsele noastre includ diverse sisteme de protecție mecanică, cum ar fi suporturi și elemente de fixare, care ajută la prevenirea deteriorării tuburilor în timpul manipulării și exploatării. Indiferent de nevoile proiectului, suntem alegerea ideală pentru servicii și produse de protecție anticorozivă și mecanică pentru tuburi.